Is this melancholy ?

Era un inceput perfect de seara, iar curtea colegiului imi parea prea goala.
M-am ridicat de pe banca pe care am stat suficiente ore incat sa fiu amortita acum, si m-am indreptat spre cel mai apropiat copac, sptijinindu-mi spatele de el.
Priveam pierduta frunzele ce alcatuiau un covor neregulat sub picioarele mele.

Păşea încet, cu paşii ei mici, gata să se aşeze la umbră. Mai avea o oră şi, teoretic, putea pleca acasă. Dar asta era o simplă teorie, niciodată nu se acorda cu realitatea. Închise ochii, simţind o briză uşoar şi caldă pe faţa ei albă. Picioarele au condus-o până la un copac mare, sub care era un desiş de frunze. Se aşeză rizemată de acesta, privind cerul printre frunze.