Îmi pregătisem aripile pentru zbor, dar tu mi-ai frânt una.

Seara, după miezul nopţii.

- Hai, du-te! murmură Lexie, calmă şi uşor obosită, în timp ce-i dădea drumul căţelului ei din lesă. Îi plăcea să se plimbe seara, era răcoare şi nu era aşa aglomeraţie, încât să-şi piardă câinele sau să deranjeze pe cineva prea visător.
Mergea lent, chiar simplu, savura clipele de linişte de fapt şi se uita lung la stalele ce străluceau mirific pe cer. Luna, deasemnea, domnea mândră şi arunca şi câteva raze spre drumul pe care păşea frumoasa şatenă.
Purta pantaloni scurţi, un tricou pe care scria ceva şi-un hanorac negru, cu câteva prostioare desenat pe el. Părul, de această dată, şi-l lăsase liber, să-i cadă pe umeri şi spatele drept, frumos.
Trase aer adânc în piept, întorcându- şi privirea verzuie spre câinile ce era în faţa ei, dând energic din coadă şi lătrând tare vioi.

Era o noapte superbă pentru o plimbare, mai ales că era răcoare iar totul era perfect pentru Hyuk Min. Băiatul păși lent pe aleea îngustă din parc, cu mâinile în buzunarele hanoracului negru, pe spatele acestuia fiind desenate câteva caricaturi drăguțe. Tricoul său nu era simplu, ci colorat și cu Mickey Mouse pe el, blugii săi fiind la fel de negri. Da, era o fire copilăroasă totodată când venea vorba de haine, chiar dacă avea nouășpe ani.
În fața lui, mergea țanțoș cățelul său, Byung. Era un pui de bichon bolognese, rasa aceasta adorând-o până peste limite, iar băiatul îl alinta cât era ziua de lungă și cât de mult putea. Cum micuțul patruped avea energie, începu să țopăie într-o parte și într-alta, simțind prezența altui cățel.
- Ce este, băiete? întrebă Hyuk Min pe un ton drăgălaș, plăcut, chiar pătrunzător fixându-l pe micuțul cățeluș cu ochii săi mari și negri ca două boabe de struguri ce se ascundeau după ochelarii cu ramă pătrată și groasă, fără lentile. Niciodată nu se despărțea de ei, îi adora. Se lăsă ușor pe vine încât să fie cât de cât la nivel cu Byung și începu să-l mângâie pe cățel, apoi îl luă ușor în brațele sale.

Câinile fetei începu să latre mai tare şi începu să se învârte pe loc, tot dând energic şi parcă agitat din coadă, timp în care Lexie îşi arcui finuţ o sprânceană şi se apropie de el puţin mai repede, paşii ei făcându-se de data aceasta auziţi.
- Ei, gata! O să trezim lumea, Zick şi chiar nu-mi doresc asta! îi spuse ea calmă şi se lăsă pe vine, ciufulindu-l jucăuşă , iar câinele o luă la fugă spre tânărul din faţa lor.
- Zick, nu! Treci aici, strigă şatena, pupilele ei mărindu-se treptat când văzu. De abea ce ajunsese în oraş şi deranja lumea.
Îşi subţie buzele şi o luă la fugă după el, ajungând la câţiva paşi distanţă de băiat, în timp ce-i punea lesa chow-chow-ului ei, care încetă din a mai lătra, dar îl privi suspect pe băiat.
- Eu...ăh, îmi cer scuze! îi spuse Lexie şi schiţă un zâmbet micuţ pe buze, ducându-şi o mână după gât.